Mănăstirea va fi așezată sub Protecția Maicii Domnului, ocrotitoarea mănăstirilor, a monahiilor și monahilor, va avea hramul “Buna-Vestire“ și vegheată de Sfântul Ierarh Nectarie împreună cu Sfinții Părinți și de Părintele nostru cu viața și lucrare sfântă, IPS Iustinian. Toate fiind cu binecuvântarea Arhierească a Episcopului Maramureșului și Sătmarului Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Astfel va fi un stâlp al dreptei și Sfintei noastre Credințe Ortodoxe Strămoșești. Amin!
SFÂNTUL NECTARIE
BUNA VESTIRE
Așezământul monahal va avea hramul “Buna -Vestire“. De asemenea, și hramul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina care este prăznuit pe 9 noiembrie. Sfântul Nectarie a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX lea și începutul secolului XX. A fost trecut în rândul sfinților în anul 1961 de către Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe din Grecia.
Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi. Prin rugăciune ne și odihnim sufletele și le oferim hrana duhovnicească necesară pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu, așa cum ne învață Sfântul Ioan Scărarul: „rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului cu Dumnezeu, iar după lucrare, susținătoarea lumii”.