Arhanghelul Gavriil coboară din cer la Sfânta Fecioara Maria pentru a-i aduce „Vestea cea Bună”. Aceasta este cea mai mare dintre toate cele vestite nouă, deoarece înseamnă începutul mântuirii noastre: Fiul lui Dmnezeu Se face Fiul omului!
De aceea, această sărbătoare se numeşte în limba română Buna Vestire, în limba greacă „Evanghelismos” şi în limba slavonă „Blagoveştenie”.
Dacă Maica Domnului nu ar fi dăruit lui Dumnezeu libertatea ei, voinţa şi chiar pe sine însăşi, prin smerita ascultare pe care a arătat-o, şi nu ar fi spus „da”, ca răspuns la vestea adusă de înger, atunci Dumnezeu, care nu sileşte niciodată conştiinţa, ci aşteaptă totdeauna ca omul să răspundă liber, nu S-ar fi putut întrupa („Viu este Dumnezeu. Catehism Ortodox”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 44).
Pentru ca acest miracol să se realizeze, trebuia deci ca omul să-L primească fără constrângere pe Dumnezeu, deschizându-se Lui cu întreaga fiinţă.
Fecioara Maria este cea care face această „deschidere”, atunci când consimte, în mod liber, să-L primească pe Dumnezeu în pântecele ei.
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Lc. 1, 38). Acestor cuvinte le-a urmat apoi fapta împlinită: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In. 1, 14).
Așa cum spune Sf. Grigorie Palama, „Puterea lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care este Iisus Hristos, din iubire de oameni a luat formă în Preacurata Fecioară Maria prin venirea Sfântului Duh, şi plecând cerurile S-a pogorât şi luând din Ea firea noastră, a înnoit-o şi a readus-o sau, mai bine zis, a ridicat-o la o înălţime dumnezeiască şi cerească” (Omilia 14, 4).
Astfel, vrând să ducă la bun sfârşit sfatul Său mai înainte de veci, Dumnezeu a trimis pe arhanghelul Gavriil, în Nazaret, la o Fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif din casa şi stirpea lui David, şi numele fecioarei era Maria (Lc. 1, 27).
Scopul pentru care Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria din veci, pregătindu-i o „natură umană purificată de-a lungul a zeci de generaţii”, a fost acela de a Se zămisli şi de a Se naşte din Ea ca Om.
Sf. Grigorie Palama subliniază faptul că „necesitatea” zămislirii lui Hristos dintr-o fecioară este de natură soteriologică: pentru a fi Mântuitor al oamenilor, El trebuia să fie fără păcat, „un om nou şi inţiator al unei vieţi noi, care să poarte în carnea Sa, devenită izvor de sfinţenie, însăşi plenitudinea Dumnezeirii” (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 210).
Dacă ar fi rămas „însărcinată prin sămânţă omenească”, cel născut din Preacurata Fecioară nu ar fi fost „om nou, nici fără de păcat, nici Mântuitor al păcatelor”. Deoarece „mişcarea spre naştere a trupului, fiind nesupusă minţii aşezate de Dumnezeu în noi spre a ne călăuzi, nu este întru totul fără de păcat”. Din pricina aceasta şi psalmistul David a spus: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 6) (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. I, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 197).
De aceea, nu un înger, nu un om, ci Însuşi Domnul Iisus a venit şi ne-a mântuit, zămislindu-Se şi întrupându-Se în pântecele Sfintei Fecioare şi rămânând „fără schimbare” Dumnezeu (Sf. Grigorie Palama, Omilia 14, 5).
Sf. Grigorie Palama insistă în mod deosebit asupra rolului şi „necesităţii” Preacuratei Fecioare, prin care Mântuitorul S-a zămislit dincolo de fărădelegi şi S-a născut în afara păcatului, având astfel puterea să spele întinăciunea protopărinţilor şi să mântuiască pe cei dinaintea Lui, precum şi pe toți oamenii născuți după El.
Întruparea a fost condiţionată de apariţia Maicii Domnului, întrucât era cu totul necesar ca „natura oamenilor să se înfăţişeze cândva aşa cum se cuvenea pentru lucrul pentru care a fost creată şi să producă un om care să poată liturghisi cu vrednicie scopului Ziditorului” (Sf. Nicolae Cabasila, „Cuvântările teologice: la Iezechiel-Hristos-Fecioara Maria, Edit. Deisis, Sibiu, 2010, p. 211).
Din acest motiv, pentru a putea realiza iconomia înomenirii Sale, Hristos a avut nevoie, ca „martoră şi colaboratoare”, de o fecioară preacurată. Și iată, omenirea aduce darul cel mai curat, pe Sfânta Fecioară, iar Dumnezeu face din Ea „sălaşul naşterii Sale şi Maica tuturor celor vii, Eva desăvârşită”.
Consacrarea Preacuratei Fecioare la viaţa Templului şi dragostea sa de Dumnezeu ating în Ea o astfel de intensitate, încât zămislirea Fiului vine ca un răspuns dumnezeiesc plin de bunăvoinţă la „adâncimea vieţii ei de rugăciune şi la transparenţa sa faţă de energiile Duhului Sfânt” (Paul Evdokimov, „Ortodoxia”, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, pp. 163-165).
Prin vieţuirea ei atotcurată, Fecioara Maria L-a atras pe Cel Nepătimitor, iar Dumnezeu nu putea trece cu vederea „ofranda” adusă de Preasfânta Fecioară: „un suflet mai curat decât lumina; un trup duhovnicesc întru toate, mai strălucitor decât soarele, mai curat decât cerul, mai sfânt decât tronurile heruvimilor; o aripă a minţii neînvinsă de nici o înălţime, întrecând până şi aripa îngerilor; o dragoste de Dumnezeu care a mistuit în Ea însăşi toată partea poftitoare a sufletului; o însoţire cu Dumnezeu mai presus de orice gând creat” (Sf. Nicolae Cabasila, op. cit., p. 203).
Şi astfel, Cuvântul Tatălui S-a plămădit în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, care a răsărit pe pământ Lumina mântuirii noastre. Pentru aceasta, Buna Vestire exprimă bucuria unită a lui Dumnezeu, a creaţiei şi a Sfintei Fecioare, prin care s-a împlinit iconomia dumnezeiască, ca împreună-lucrare.
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” (Lc. 1, 28). Este salutul arhanghelului Gavriil, un salut ce coboară din cer prin gura unui înger, fiind adresat nu unei făpturi oarecare, ci Sfintei Fecioare Maria, și prin Ea fiecăruia dintre noi.
Pentru că, după chipul Maicii Domnului, şi noi consimţim şi Îl primim pe Dumnezeu, întrucât El Se întrupează, prin Duhul Sfânt, în noi toţi.
Să ne bucurăm pentru că, iată, acum trăim împreună „începutul vremii de har”, a unei „noi ere”, care se deschide nouă odată cu întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, primind în suflete „Vestea cea Bună” a mântuirii noastre! (Pr. Corneliu-Mihail Militaru, „Învăţătură despre Maica Domnului până la Sinodul de la Efes: perspectivă hristologică”, Edit. Emia, Deva, 2006, p. 29).
„Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face și Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu el, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!” (Tropar la Praznicul Bunei Vestiri)
Sorin Lungu