Dacă nu aş fi avut o maică binecredincioasă, cu frică de Dumnezeu, care să iubească taina vieții şi să urască uciderea, nu m-aş fi aflat astăzi, aici, printre voi. Dar câți oameni a pierdut neamul nostru astfel? Câte istorii s-au curmat încă din pântece? Câte fapte ale vieții au fost gâtuite de la început?
Fiecare dintre noi are parte de o Bunăvestire. Ce se întâmplă, de fapt, când cineva face avort sau îndeamnă la avort? Se refuză, se respinge Bunavestire! Știm că Maica Domnului a răspuns Arhanghelului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!” A primit binecuvântarea şi, totodată, porunca Domnului şi a acceptat voia Lui. Această deschidere, receptivitate, încredere a Sfintei Fecioare în Dumnezeu a făcut posibilă lucrarea Întrupării. Bunavestire nu ar fi fost posibilă fără participarea vie, intenționată, conştientă a Maicii Domnului. Vedem cu câtă discreție şi delicatețe procedează Dumnezeu, cu câtă grijă de a nu i încălca libertatea Se înfățişează înaintea unei tinere fecioare, unei „adolescente”. Sfânta Fecioară nu este un „instrument”, ea este împreună-lucrătoare cu Dumnezeu. Face ascultare, însă în acest sens profund de libertate şi încredere, nu într-un sens de obediență oarbă.
Bunavestire vorbeşte despre taina vieții, dar şi despre taina harului. Îngerul îi spune Maicii Domnului: „Ai aflat har la Dumnezeu.” La măsura noastră, în condițiile noastre, avem parte de bunevestiri şi în viețile noastre. Putem avea parte de taina vieții şi a harului, de nu le vom respinge, de vom arăta încredere şi vom fi deschişi către Dumnezeu. Într-un fel sau altul, fecare dintre noi are parte de un moment hotărâtor, de o „Bunăvestire”. Nu trebuie să fe legată neapărat de naşterea de prunci, deşi, în multe cazuri, ea este. Cunosc astfel de cazuri de oameni a căror viață a fost schimbată prin naşteri neaşteptate de prunci, de oameni care au răspuns unei astfel de chemări a Domnului, neluând aminte la „sfaturile” celor din jur pentru avort.
Bunavestire este însă şi orice moment „crucial” din viața noastră. Este acel moment de „răscruce”, când Dumnezeu ne vorbeşte, prin oameni sau prin împrejurări, şi ne înfățişează alegeri majore, importante, pe care le avem de făcut în viața noastră. Ferice de cel care poate spune lui Dumnezeu: „Iată roaba sau iată robul Domnului, fie mie după voia Ta!” Ferice, pentru că printr un astfel de răspuns va avea parte de viața şi de harul pe care Dumnezeu i le a hărăzit! Sunt de plâns şi de compătimit cei care, neînțelegând sau nevoind, întorc privirea şi îi spun îngerului şi lui Dumnezeu să se ducă de la ei.
Pentru că, dacă refuzăm Bunavestire, asta facem: dăm afară din casa şi din viața noastră îngerul şi Îi spunem „Nu” lui Dumnezeu. Noi nu trăim însă în lumi neutre. Dacă refuzăm taina vieții, atunci ne vom lăsa cuprinşi de taina fărădelegii, care şi ea lucrează şi care se bazează pe samavolnicie, pe silnicie, pe amăgire, dar, în ultimă instanță, tot pe voia noastră liberă. Să facem, aşadar, iubiți frați, în aşa fel încât întotdeauna să primim voia lui Dumnezeu şi harul ce vine cu aceasta!
Blândețea duhovnicească. Există multă sălbăticie în jurul nostru şi multă nevoie de blândețe, de delicatețe duhovnicească, dar şi umană, în relațiile dintre noi. Vremurile sunt însă în aşa fel, încât, din cauza fărădelegilor, dragostea se răcește. Mulți dintre noi devenim, fără să ne dăm seama şi fără să ne-o dorim, cinici, reci, indiferenți unul față de celălalt. Și vrem, totuşi, să avem parte de blândețe. De cele mai multe ori vrem să ni se arate blândețe, deşi noi suntem deseori necruțători cu aproapele.
Ce este, aşadar, blândețea duhovnicească? Nu este o simplă blajinătate, iar asta o afăm de la Sfântul Ioan Scărarul.
Blândețea, ne spune Sfântul Ioan, este „starea neclătinată a minții”. Este capacitatea de a ne ruga „netulburat şi sincer pentru cel care ne tulbură, în vremea tulburărilor pe care ni le pricinuieşte”. Adică a te ruga pentru cel care îți face supărări exact în momentul în care acesta te agresează. De aceea, completează Sfântul Ioan, blândețea este „lespedea aşezată peste marea mâniei”, potolind toate valurile ei.
Prin urmare, blândețea duhovnicească nu are nimic de a face cu o moliciune a sufetului, cu o fire mai blajină (care are calitățile sale). Blândețea are de a face cu bărbăția duhovnicească, cu discernământul, cu stăpânirea de sine şi cu răbdarea. Este un ascetism lăuntric ce nu poate fi dobândit decât cu multă nevoință şi după multe cercări.
De ce avem nevoie de blândețe, anume de această blândețe dreasă cu sare? Pentru că ne confruntăm, mai cu seamă în zilele noastre, cu două feluri de ispite:
[Ispite de a stânga], când suntem atraşi spre mânie, revoltă, spre răsplătirea răului cu rău, suntem atinşi şi atraşi spre ură şi spre răzbunare. Acesta este climatul în care trăim astăzi, pe care l vedem pretutindeni. Suntem ațâțați la ceartă, la dezbinare, intrând într un cerc vicios al escaladării conflictuale şi al urii dintre noi.
[Ispite de a dreapta], când ni se spune că creştinul ar trebui să fe „blând”, adică să nu ia atitudine față de nimic, să tacă „blajin”, „paşnic”, în fața minciunii şi a nedreptăților.
Vedem însă că atitudinea dreaptă este alta, iar Sfântul Ioan ne ajută să o regăsim. Atitudinea dreaptă, bărbătească, este de a ne feri de mânie şi de a ne păstra discernământul. Atitudinea dreaptă este de a da mărturie cuviincios, dar ferm, atunci când situația o cere. Iar aceasta înseamnă a fi blând, după exemplul Domnului Însuşi, Care ne a spus: „Învățați vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” Să citim Evangheliile, mai cu seamă pe cele ale pătimirilor, şi vom vedea blândețea Mântuitorului „la lucru”.
PS Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord
Predica tinuta Duminică, 25 martie 2012, în biserica parohiei ortodoxe române „Bunavestire şi Sfnții Ierarhi Calinic de la Cernica şi Swithun de Winchester” din Stavanger, Norvegia.
Fragment din cartea "Să topim ghețarii sufletului! 10 ani cu Hristos în Scandinavia", Editura Sophia