Atunci când a auzit că va naşte un Fiu, Fecioara Maria s-a tulburat, deoarece s-a temut ca îngerul binevestitor să nu fie unul care amăgeşte „femeile neprevăzătoare”, așa cum a fost Eva. De aceea Ea n-a primit salutarea îngerului fără cercetare.

Deşi s-a tulburat la auzirea cuvântului arhanghelului Gavriil, Preacurata Fecioară a stat neclintită în fecioria ei, cugetând în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?” (Lc. 1, 29).

Din acest motiv şi îngerul a grăit către Ea, alungând îndată această teamă plăcută lui Dumnezeu: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Lc. 1, 30).

Sfânta Fecioară a întrebat numai despre modul acestei „naşteri negrăite”, iar când a primit asigurare că nu-i va lua fecioria şi curăţia, atunci şi-a afirmat îndată disponibilitatea slujirii.

În acest fel, tulburarea Pururea Fecioarei Maria este risipită de cuvintele îngerului, care o încredinţează că zămislirea îi va lăsa fecioria neatinsă. (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 407).

Feciora Maria auzind cuvintele dumnezeieşti ale arhanghelului Gavriil rostite către ea: „Domnul este cu tine” (Lc. 1, 28); „Iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu” (Lc. 1, 31); pe Cel ce este „Fiul Celui Preaînalt” (Lc. 1, 32) şi „Care împărăţeşte în veci” (Lc. 1, 33), mai înainte de a accepta „maternitatea sa dumnezeiască” şi din dorinţa de a afla, după putere, cum anume se vor împlini cele spuse, l-a întrebat pe înger, nu din necredinţă, ci pentru că neştiind de bărbat, nu înţelegea cum ar fi cu putinţă această „zămislire paradoxală”: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc. 1, 34).

Arhanghelul Gavriil explică apoi modul zămislirii prin venirea Sfântului Duh peste Fecioară: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi Puterea Celui Preînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Lc. 1, 35).

Sf. Grigorie Palama respinge de la început „teoria purificării” Fecioarei abia la Buna Vestire, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit salutului iniţial al îngerului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine” (Lc. 1, 28), Preacurata era deja „plină de har” şi sfântă încă înainte de venirea îngerului.

Pogorârea Duhului Sfânt aduce un „adaos de sfinţenie”, care va desăvârşi lucrarea lui Dumnezeu realizată deja în Fecioara Maria.

„Pentru că tu eşti sfântă şi o Fecioară plină de har, Duhul Sfânt iarăşi va veni asupra ta, şi El va pregăti şi va orândui, prin adăugirea unei sfinţenii şi mai înalte, lucrarea dumnezeiască din tine” (Omilia 14, 13) (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. I, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 203).

Spre deosebire de profetul Isaia, a cărui gură a fost curăţită de înger prin foc (Isaia 6, 6-7), arhanghelul Gavriil nu-i aduce Preacuratei Fecioare nici o „curăţire prealabilă” de la Duhul Sfânt. Această „purificare” este de fapt, nu o curăţire, ci un „adaos de haruri”, similară îngerilor curăţiţi şi ei permanent în acest mod (Sf. Nicolae Cabasila, „Cuvântările teologice: la Iezechiel-Hristos-Fecioara Maria, Edit. Deisis, Sibiu, 2010, p. 62).

Deşi era descendentă din neamul lui Adam, Fecioara Maria a fost ferită de orice necurăţie personală datorită purificării continue a strămoşilor săi, prin lucrarea Duhului Sfânt, precum şi prin lucrarea ei proprie. Până la dumnezeiasca bunăvestire, sufletul Fecioarei era supus păcatului strămoşesc, de care a fost eliberată prin venirea peste ea a Sfântului Duh (Monah Teoclit Dionisiatul, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 206).

Dovada limpede a purităţii depline a Maicii Domnului, încă înainte de întruparea lui Iisus Hristos, este aducerea ei la Templu şi intrarea în Sfânta Sfintelor cu bucurie, fără nici un fel de jertfă şi ispăşiri, precum făcea arhiereul, potrivit rânduielii, o dată pe an.

Numai Sfintei Fecioare i s-a îngăduit să locuiască în sanctuarul cel mai sfânt, devenit atât locaş al lui Dumnezeu, cât şi locuinţă a ei, fiindu-i astfel recunoscute puritatea şi sfinţenia.

Fecioara Mamă a avut „plinătatea harului” în timpul zămislirii pentru că, umbrită fiind de Duhul Sfânt, a primit pe Dumnezeu Cuvântul în preacuratul ei pântece. A avut şi după zămislire „plinătatea harului” deoarece s-a înălţat după adormire la cer, către Unul-Născut Fiul ei, ca Maică a lui Dumnezeu Cuvântul.

„Plinătatea harului Născătoarei de Dumnezeu înainte de zămislire era desăvârşită, în timpul zămislirii era mai desăvârşită, iar după zămislire a fost cea mai desăvârşită” (Ibidem, p. 181).

Sf. Grigorie Palama spune că: „Puterea Celui Preaînalt te va adumbri întărind şi totodată formând umanitatea prin venirea în tine şi unirea cu tine, ca astfel ceea ce se naşte să fie Sfânt, Fiu al lui Dumnezeu şi Putere a Celui Preaînalt formată ca om; căci, iată, şi Elisabeta, rudenia ta, deşi şi-a petrecut stearpă toată viaţa, poartă cu voia lui Dumnezeu în pântec în chip uimitor acum la bătrâneţe, pentru că nici un cuvânt nu este cu neputinţă la Dumnezeu!” (Omilia 14, 13).

Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit pe Sine „din sfintele şi preacuratele sângiuiri” ale Fecioarei Maria, fiind „trup însufleţit cu suflet raţional şi înţelegător”, „începătură a plămadei noastre”, nu prin sămânţă bărbătească, ci în „chip creator”, prin Sfântul Duh.

La Buna Vestire, arhanghelul Gavriil, prin cuvintele sale, a descoperit Sfânta Treime, „Preaînalt” numindu-L pe Tatăl, „Putere” pe Fiul, „Duh” pe Duhul Sfânt (Ibidem, pp. 168-170).

Sorin Lungu